Românii nu mai vor să revină la birou: de ce preferă munca de acasă, care sunt avantajele și ce vor patronii

de: Alexandru Puiu
15 06. 2021

După mai bine de un an de lucrat din confortul căminului, angajații din România nu mai vor să revină la birou. Motivele sunt multe, dar cele mai importante sunt explicațiile psihologilor pentru această realitate și pretențiile patronilor.

Odată cu încheierea pandemiei pe teritoriul României, foarte mulți manageri vor să-și supravegheze angajații de aproape, să-i vadă cu ochii lor, la birou. Din păcate, după ce și-au dat seama de beneficiile noului sistem și de faptul că nu mai îmbătrânești în trafic, mulți dintre cei care au activat în telemuncă nu mai vor să se întoarcă în colectivitate.

Pandemia a accelerat masiv un trend de digitalizare care exista deja. Foarte mulți și-au dat seama că cea mai mare parte a muncii pe care o efectuau la birou poate fi realizată și de acasă, de multe ori mai bine și într-un timp mai scurt. În același timp, însă, companiile din România au început să-și recheme angajații la birou din această vară. Pe de altă parte, cei chemați au îmbrățișat atât de mult telemunca încât nu prea ar mai reveni la ”vechea normalitate”.

Argumentele din spatele refuzului de a reveni la birou sunt multe și au fost agregate de cei de la Libertatea, în urma consultului unor psihologi. Pe primul loc sunt riscurile sanitare asociate transportului în comun, costurile suplimentare aferente acelui transport, dar și percepția că patronii sau șefii îi vor la birou doar pentru a avea un control mai mare asupra lor. În contextul în care oamenii își dau seama că productivitatea nu este o problemă și nu a avut de suferit, este clar că revenirea la birou este mai degrabă o chestiune de mentalitate, decât de utilitate.

Unii spun că au făcut investiții în birou și tehnologie pentru a-și desfășura activitatea de acasă, iar acea investiție nu mai poate fi recuperată sau justificată de la birou. O a treia categorie este nemulțumită de programul hibrid făcut de angajatori, pe când salariații vor să își aleagă singuri când să vină la birou și când să lucreze de acasă. Nu în ultimul rând, faptul că unii și-au dat seama că pot petrece mai mult timp împreună cu familia a reprezentat un argument foarte important.

În SUA, trendul de la noi este extrapolat, dus la extrem. Pentru că mai multe firme au anunțat că angajații lor vor putea lucra de acasă pentru totdeauna, dacă cineva îi cheamă la serviciu preferă să-și dea demisia și să-și schimbe locul de muncă.